Locuim într-unul din apartamentele minuscule dintr-un complex de clădiri multi-etajate care adăpostește mai multe familii de condiție medie. Doar că membrele familiei Felis Domestica care au prins drag de complexul nostru ar putea foarte bine să fie mai numeroase decât membrii Homo Sapiens. Căci aceste patrupede cu gheruțe retractabile, care se pot făli cu verișorii lor de la țară — leii, tigrii, râșii și oceloții — nu au teamă de nimeni din împrejurimi. Populația tot mai mare de feline cu nouă vieți în gheruțe deranjează pe toată lumea, dar oferă amuzament multora.

Pisicile acestea de pe strada noastră au propriile demarcări stricte ale teritoriilor. Vânătoarele de șoareci de la parter, cele de la etajul unu și cele de la doi rămân toate pe palierele lor, cu excepția situațiilor când, înfometate, dau raită prin bucătării, dincolo de liniile de control. Terasa este rezervată exclusiv celor mici și e ocazional folosită de aristrocratele Siamului de odinioară să se lingă pe trup și să se îmbăieze la soare. Unii motani își găsesc colțișoare numai bune pentru tors și picotit acolo unde riști să calci o pisică pe coadă, cum e cabina paznicului, acolo unde-or fi dat de sărmanul om moțăind. Dumnezeu a înzestrat aceste pisici cu două seturi de corzi vocale: unele pentru tors și altele pentru mieunat, iar câteva dintre sopranele feline din vecinătatea noastră îi țin treji, la împrejurări speciale, pe toți locatarii cu orchestrele lor nocturne.

Unii din locatarii care țin să fie la fel de curați ca o pisică încălțată se supără când mâțele astea cenușii le răscolesc lucrurile. Cei mai câinoși sunt ferm convinși că mâțele ar trebui izgonite cu o „pisică cu nouă cozi”. Dar cei mai îngăduitori sunt nehotărâți, așteptând să vadă de unde sare... pisica. Ei bine, nu știm cine va fi nevoit să rupă pisica în două!